Kinedok la Alba Iulia

Seria de proiecții KineDok powered by One World România ajunge la Alba Iulia – „Proiecții cu reflecții” la Forum Apulum

Începând cu luna octombrie, Asociația „Forum Apulum” lansează conceptul de evenimente „Proiecții cu reflecții” și devine partener local, în Alba Iulia, al seriei de proiecții marca KineDok oferite de către One World România. Albaiulienii, și nu doar ei, sunt așteptați în următoarea perioadă la proiecții de filme documentare europene și la dezbateri pe tema acestor producții cu invitați și public în locuri neconvenționale.

În 2015, Asociația One World Romania a lansat KineDok, un program de distribuție alternativă de film documentar ce își propune să completeze distribuția clasică și să aducă filmul documentar mai aproape de public. One World Romania continuă programul pentru al treilea an consecutiv în mai multe locuri alternative, vechi și noi, începând cu acest an și la Alba Iulia. În cadrul celei de-a treia ediții, 16 documentare incitante, dintre care o parte vor fi proiectate în peste 20 de spații neconvenționale din fiecare țară participantă: Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, Croația, România, Polonia, Norvegia și Bulgaria.

Sub forma unei experiențe împărtășite, proiectul KineDok te invită nu doar să vii să vezi un film, ci chiar să întâlnești cunoscători sau protagoniști ai filmelor într-un mediu informal și să discuți cu ei. Misiunea KineDok este de a ajunge mai aproape de oameni și de a folosi spiritul local al galeriilor și al altor locuri populare. Acestea oferă o alternativă pentru întâlnirea dintre filmul documentar și public și creează o atmosferă intimă în care vizionarea și dezbaterea unor probleme curente devine o experiență frumoasă.

Dintre documentarele din program, Asociația „Forum Apulum” vă invită să vizionați o parte:
13 octombrie, ora 19:00 – Ordine de sus (50 min., Ungaria, 2013) & Aceia (28 min., Ungaria, 2015)
20 octombrie, ora 20:00 – Cinema, mon amour (70 min., România, Republica Cehă, 2015)
27 octombrie, ora 19:00 – Un film autist normal (88 min., Republica Cehă, 2016)
4 noiembrie, ora 19:00 – Copiii lui Cain (104 min., Ungaria, Franța, 2014)
10 noiembrie, ora 19:00 – FC Roma (76 min., Republica Cehă, 2016)
17 noiembrie, ora 19:00 – Liberi (73 min., Croația, 2015)
24 noiembrie, ora 19:00 – Expirat (54 min., Norvegia, 2017)  &  Sfârșitul lumii (40 min., Polonia, 2015)
3 decembrie, ora 19:00 – Unchiul Tony, Trei Proști și Serviciul Secret (86 min., Bulgaria, 2014)

În Alba Iulia, proiectul Kinedok se desfășoară cu sprijinul partenerilor locali Consiliul Județean Alba, Primăria Municipiului Alba Iulia, Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, Vertical Graphic și Caro Sound.
_____________________________________________________________________
ORGANIZATOR LOCAL: Asociația „Forum Apulum”
ORGANIZATOR NAŢIONAL: Asociația One World România
ONLINE:  oneworld.ro | kinedok.net
PARTENERI: Institute of Documentary Film (Rep. Cehă), Filmtopia (Slovacia), Eclipse Film (Ungaria), ReStart (Croația), Krakow Film Foundation (Polonia), Bergen Internațional Film Festival ( Norvegia), Activist 38 (Bulgaria)
CU SPRIJINUL: Programul Europa Creativă al Uniunii Europene, Centrul Național al Cinematografiei, BRD Groupe Société Générale
PARTENER DIGITAL: Canopy

Leave a Reply

Your email address will not be published.