Misterul culturii și indentității naționale

Acest articol a apărut în format tipărit, la începutul lunii octombrie.

Mai sunt trei luni până intrăm în anul centenarului și imaginea despre festivitățile planificate rămân cu imaginea unui deal învăluit în ceață – promit, dar încă nu se văd. Avem monument și n-avem, sala Unirii încă așteaptă să intre în renovare, alegerea siglei e prilej de scandal în presă și pe Facebook. Despre o viziune asociată centenarului, un discurs care să contureze o semnificație și eventual să (ne) inspire, nici nu poate fi vorba.

În realitate, definirea unei identități naționale nu e chiar așa simplu cu a alege o siglă sau a construi monumentul perfect. Toate aceste simboluri ar trebui să exprime doar, creativ și estetic, ceva deja existent, nu să încerce să încropească pe repede-înainte ceva de pus în vitrină.

Debusolarea din spațiul public vine dintr-o debusolare a noastră, a tuturor: ce înseamnă să fii român, când jumătate din istoria ta e marcată de un regim totalitar impus cu forța de o putere străină, iar restul se zbate între fascism și o democrație cel puțin originală?

În fața acestei dileme, unii recurg la istorie: suntem speciali pentru că ne tragem din neamuri de viteji – precum dacii sau Mihai Viteazul. Sunt chiar unii pentru care vitejia nu e suficientă – dimensiunile se transformă: Dacia devine nimic mai puțin decât leagănul civilizației, Principatele Române au blocat ascensiunea Imperiului Otoman, Antonescu și/sau Ceaușescu au fost lideri măreți. Toată istoria e mistificată pentru a credita imaginea unei glorii de proporții epice, pusă momentan on hold, căci o astfel de raportare la identitatea proprie se face numai prin contrast cu prezentul dezamăgitor și viitorul incert.

Din asta derivă o altă tendință periculoasă – de a găsi țapi ispășitori pentru problemele noastre: că vorbim de imigranți, homosexuali sau romi, orice grup care nu se identifică cu o anumită majoritate poate fi numai bun de pus în ramă drept cauză esențială a erorilor sau ratărilor acelei majorități.

Tendința nu e deloc nouă. Într-un articol publicat pe siteul lithub.com[1], România din anii 1920 se găsește într-o situație similară – după câțiva ani de la Unire, România Mare nu e atât de măreață pe cât fuseseră așteptările. În contextul internațional al vremii, sub impulsul ideologiilor ce circulau în Europa, vinovații devin minoritățile, în special minoritatea evreiască. La început subtilă, propaganda anti-semită a crescut sistematic dar gradual, insinuându-se în viața tuturor. Ce a urmat este cunoscut ca “Holocaustul Românesc” – în care au fost deportați, terorizați sau uciși peste 300.000 de evrei de pe teritoriul României, prezentat printre altele în filmul “Țara Moartă” pe care Asociația Forum Apulum l-a adus și la Alba Iulia în 22 septembrie.

Alunecarea înspre protocronism, mistificarea și mitizarea istoriei este de multe ori cuplată cu o gândire tot mai apropiată de conspiraționism. Mircea Miclea, psiholog și unul din puținii oameni valoroși care s-au perindat pe la conducerea Ministerului Educației din România, argumenta într-un interviu recent [2] că motivația interioară a oamenilor care ajung să creadă în teorii ale conspirației este ancorată în nevoia de a te simți special: “eu am înțeles și am acces la informații, nu ca majoritatea banală și stupidă.” iar aceasta la rândul ei se conectează foarte ușor la tendințele naționaliste ce produc implicit emoții și construiesc un context favorabil acestu tip de ego – sunt special și pentru că fac parte dintr-un neam special.

În realitate, astfel de tendințe pregătesc un teren fertil pentru regimuri totalitare care, prin propagandă (fake news) picurată lent dar îndelung în urechile celor “speciali” ajung să legitimeze violențe și tragedii incredibile.

diverse, este adevăratul inamic al unei identități naționale autentice, pe care o putem construi numai acceptând realitatea trecutului și a prezentului și încercând continuu construcția unui viitor care să depindă de voința și valorile noastre umane, nu să fie tributare vitejiilor.
(Ciprian Cucu)

[1] http://lithub.com/fake-news-and-the-rise-of-fascism-in-the-1920s/

[2]https://pressone.ro/mircea-miclea-crezi-in-conspiratii-fiindca-te-face-sa-te-simti-special/

P.S. Știați că “Ministerul Culturii” din România se numește de fapt “Ministerul Culturii și Identității Naționale”? Să ne așteptăm oare să ni se stabilească identitatea prin OUG?