Monica Lovinescu (1923-2008)

Monica Lovinescu a fost una dintre cele mai importante voci feminine ale exilului românesc. Ea a fost, înainte de toate, o scriitoare de succes, reușind să publice încă de la o vârstă fragedă nuvele şi schiţe, sub atenta îndrumare a tatălui său, cunoscutul critic literar Eugen Lovinescu. După moartea tatălui său, începe să publice sub propriul nume, câștigându-și respectul breslei.

O importantă parte a activității ei s-a concentrat pe scrierile critice la adresa regimului comunist, prin care a dorit să arate lumii occidentale adevărata față a comunismului.

În septembrie 1947, Monica Lovinescu pleacă în Franţa ca bursieră a statului francez. În 1948, considerând evoluțiile din țară, cere și primește azil politic.

În exil, și-a continuat vocația de scriitoare, fiind remarcată și apreciată de intelectualitatea franceză. Monica Lovinescu a devenit vocea caldă pe care românii așteptau să o audă la microfonul postului Radio Europa Liberă. De acolo, ea le transmitea mesaje de încurajare milioanelor de români care îndurau iadul comunist. Monica Lovinescu a fost unul dintre ambasadorii cauzei românești în străinătate, încercând să spună lumii întregi despre drama de acasă, dramă pe care chiar mama scriitoarei era obligată să o îndure. Ecaterina Lovinescu Bălăcioiu a fost urmărită constant de Securitate, iar în 1958, la vârsta de 71 de ani, a fost arestată și condamnată la 18 ani de temniţă grea pentru „discuţii duşmănoase la adresa regimului democrat din RPR". A trecut prin închisorile Malmaison, Uranus, Jilava, Văcăreşti. Motivul arestării ei a fost chiar acela de a o determina pe fiica ei să se întoarcă în țară. Însă a refuzat șantajul comuniștilor, iar acest lucru a costat-o viața.

După pierderea mamei în ghearele regimului criminal, Monica Lovinescu a continuat lupta împotriva comunismului, acest lucru determinând o atentă supraveghere a ei de către Securitate, prin diverse tertipuri. În 1977, înainte de sosirea la Paris a lui Paul Goma, pentru a cărui eliberare militase, Monica Lovinescu a fost agresată fizic, chiar în curtea casei sale, de doi agenţi palestinieni trimişi de Securitate la ordinele lui Nicolae Ceauşescu. Ajunge în comă la spital, însă după doar câteva mai târziu părăseşte spitalul pe propriile picioare, în pofida recomandărilor medicilor, pentru a participa la conferinţa de presă a lui Paul Goma la televiziunea franceză şi pentru a denunţa agresiunea Securității la microfonul Europei Libere. Fără îndoială, Monica Lovinescu a fost o luptătoare, iar istoria a reținut-o ca atare.

Sacrificiul și implicarea Monicăi Lovinescu au fost recunoscute după căderea comnismului. În 1999, preşedintele Emil Constantinescu i-a conferit ordinul Steaua României în rang de Mare Cavaler. În anul 2008, preşedintele Traian Băsescu a decorat-o post-mortem cu Ordinul Naţional Steaua României în grad de Mare Ofiţer.