Privirea retrospectivă a emigranților către viața trăită în țară și reproducerea, în mod repetat, a memoriilor, denaturează faptele trăite în realitate și transpun în atitudinea emoțională o alterare a faptelor și trăirilor acestora.
Astfel, artistul a decis să înlocuiască amintirea romanticizată a celor de „afară” prin declinarea artistică a subiectelor majore ale momentului cu realitățile României contemporane.
Pentru a putea face acest lucru a chestionat oameni care nu mai locuiesc în țară și a concluzionat că din momentul locuirii „afară”, înconjurat de acces la informare și lucruri elementare (apă, curent, gaz, ananas, chips-uri, Netflix, etc.), emigrantul își șterge din memoria de salariat din Vest că: gradul de sărăcie în România e de aproape 50%, că cei mai mulți români nu au toaletă în casă, că educația își schimbă metodologia odată cu fiecare ministru al Educației, că închisorile sunt prioritare spitalelor și că tradițiile românești sunt de fapt hibrizi ale tradițiilor din popoarele migratoare în România.
Despre George Roșu
Cei care desenează îl arată cu degetul reproșându-i că nu desenează ci că scrie, iar cei care scriu îi reproșează la rândul lor că nu scrie ci că desenează. George Roșu insistă, și face asta de 15 ani. Filtrând atât senzaționalul cât și banalul prin filtrele artistice reușește (uneori) să aducă la lumină realități alternative, pe care le numește, simplu, povești.